Ajutor de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri mici. Marius Budăi a anunţat când vin banii

marius-budai

foto romaniatv.net

Ajutor de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că de vineri începe efectuarea plăților. 3,2 milioane de pensionari vor primi ajutorul de 700 de lei în luna iulie.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Marius Budăi anunță că tipărirea taloanelor de pensie pentru luna iulie, care conțin ajutorul financiar de 700 de lei de la Guvern, a început deja.

„A început tipărirea taloanelor de pensie aferente lunii iulie, care conțin ajutorul financiar de 700 de lei, care se acordă pensionarilor cu venituri de până la 2.000 de lei. De vineri începe și efectuarea plăților”,

se arată în postarea ministrului.

Acest ajutor va fi primit odată cu pensia, iar livrarea sa va începe din data de 1 iulie. 

Ordonanţa de urgenţă iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prevede acordarea acestui ajutor o singură dată, în luna iulie 2022, pentru pensionarii afectaţi de creşterea preţurilor la utilităţile publice şi bunuri de consum, în special hrană, aflaţi în risc de excludere socială.

Ce pensionari vor primi bani în plus la pensie în iulie

Ce pensionari vor primi bani în plus la pensie în iulie. Prin sintagma venituri lunare se înțelege:

Exit mobile version