Ministrul Educației a fost pus în ipostaza în care a trebuit să confirme faptul că noul școlar începe pe 8 septembrie. Cu toate acestea, Daniel David s-a arătat nesigur.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat faptul că îi este greu să confirme data de 8 septembrie, atunci când ar trebui să înceapă noul an școlar. Acest lucru se întâmplă în contextul în care sindicaliștii au amenințat cu grevă generală din cauza măsurilor fiscale luate de Guvern, ce îi nemulțumesc. Cu toate acestea, el a precizat că „sunt măsuri de criză, nu de reformă”.
Daniel David, despre prima zi din noul an școlar 2025-2026
Daniel David nu se arată prea optimist. Ministrul Educației nu este sigur dacă va începe școala pe 8 septembrie, așa cum s-a stabilit, în contextul în care sindicaliștii amenință cu grevă generală. Aceste nemulțumiri vin în urma măsurilor luate de Guvern, ce îi vizează direct pe profesori. Ministrul a punctat faptul că nici el nu și-ar fi dorit aceste lucruri, însă sunt necesare.
“Foarte greu să vă spun, sincer și direct spus, dar mesajul meu a fost pentru oamenii din sistem, că aceste măsuri sunt măsuri de criză, nu de reformă. Nu ne plac, nici eu nu mi le doresc. Vă dați seama că n-aș fi vrut ca ministru să fiu eu ministrul austerității și cel care trebuie să le implementez”, a declarat Daniel David la B1TV.
Ministrul a precizat că a cerut oamenilor din sistem să facă pregătirile necesare pentru noul an școlar și să găsească, pe parcurs, soluții la toate problemele. Mai mult, el a precizat că măsurile fiscal-bugetare sunt temporare și va căuta să facă alte modificări începând cu anul viitor.
„Hai să începem şcoala, hai să construim pe această supărare nişte proiecţii raţionale pe termen mediu şi lung, să vedem ce buget putem avea anul viitor, să vedem ce alte modificări putem să aducem, care să ne ajute şi când măsurile fiscal-bugetare îşi vor arăta efectele şi ne stabilizăm, să nu uităm că foarte multe din aceste măsuri sunt măsuri cu caracter temporar”, a mai declarat ministrul, conform sursei menționate.
Norma didactică va crește cu două ore
Ministrul Daniel David a menționat și despre măsura care spune că va crește norma didactică cu două ore. El a punctat că a observat protestele care au avut loc pe această temă și a subliniat faptul că „au contat”.
Acesta a spus că a acordat o mai mare atenție, mai degrabă, la măsurile de implementare și nu la legea fiscal-bugetară deja adoptată.
