Școlile private, deschise azi și închise mâine

ministru-de-finante-dan-vilceanu

foto fanatik.ro

Dan Vîlceanu, ministrul interimar al finanțelor, a declarat că în cursul zilei de luni va fi remediată „scăparea” din Hotărârea de Guvern referitoare la grădiniţele şi şcolile private, astfel încât şi acestea să intre în vacanţă, precum cele din sistemul de stat.

Articolul din decizia CNSU care stabilea suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ private nu a mai fost transpus în hotărârea de guvern, fapt ce a creat confuzie privind școlile private.

„Am fost anunţaţi că luni la ora 11.00 va exista o şedinţă în format hibrid pentru a se remedia această greşeală, ca şcolile private să funcţioneze la fel ca și celelalte şcoli. Imediat va fi publicat în Monitorul Oficial. Se mai întâmplă asemenea lucruri, nu cred că e un moment în care să dai vina pe cineva. E o chestiune legată de Ministerul Educaţiei, Sănătăţii, CNSU”,

a declarat Dan Vîlceanu.

În lipsa transpunerii acestui articol în hotărâre de guvern, școlile private nu sunt obligate să suspende cursurile cu prezență fizică, întrucât decizia CNSU are doar caracter de recomandare.



Exit mobile version