Modificări majore în noul an școlar! Ce se schimbă pentru elevi și profesori

scoala

foto g4media.ro

Noul an școlar vine cu schimbări majore! Printre cele mai importante modificări se numără înlocuirea semestrelor cu module, eliminarea tezelor, iar elevii vor avea o singură medie pe an.

Prima noutate pentru elevii mai mari, anul acesta, va fi vacanța din perioada 22-30 octombrie 2022. Până acum, de vacanța de o săptămână din toamnă beneficiau doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. O altă vacanță ”nouă” va fi cea din luna februarie, modulară, care poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar.  

Structura anului școlar 2022 – 2023

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde”

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).  

Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.  

Noutățile pentru elevi, părinți și profesori  

Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial luna trecută. De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor.   

Exit mobile version