Modificări drastice la liceu. Ce materii vor fi reintroduse și cum se va schimba programa

materii-noi-liceu

foto evz.ro

Ministrul educației, Daniel David, anunță modificări majore la liceu. Programa școlară va fi inspirată din modele internaționale performante.

Ministrul educației, Daniel David, anunță modificări majore la liceu, după ce și-a propus să reformeze sistemul de învățământ.  Programa școlară va fi regândită, urmând să fie inspirată din modele performante din alte țări.

Modificări majore la liceu. Ce materii vor fi reintroduse în programa școlară

Marți, 3 iulie, Daniel David a semnat ordinul de ministru privind înființarea Programului Național pentru pilotarea sistemică a planurilor-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional. Versiunea aprobată a fost supusă unui amplu proces de consultare și dezbateri, potrivit ministrului.

Mai exact, varianta finală aprobată vine cu schimbări importante față de forma actuală și față de cea pusă anterior în consultare. Noua structură pune mai mult accent pe profilul și specializarea elevului și readuce în plan central cultura națională. Astfel s-a luat decizia reintroducerea gramaticii, a istoriei și geografiei României ca materii-cheie.

Noua structură va oferi un echilibru mai bun între materiile studiate, în așa fel încât să fie dezvoltate cele opt competențe-cheie prevăzute de sistem.

Liceele pot adapta planul-cadru conform nevoilor fiecărei școli

Pe lângă toate aceste modificări introduse la liceu, școlile vor trebui să ofere un set de discipline relevante, iar deciziile privind organizarea ofertei educaționale vor fi lăsate, într-o măsură mai mare, la nivelul fiecărei unități de învățământ și al elevului.

Daniel David a ținut să sublinieze că înțelege că unii profesori își doresc mai multe ore pentru materiile proprii, însă explică importanța echilibrului pentru formarea celor opt competențe-cheie.

În același timp, ministrul educației spune că cei care își doresc mai multă diversitate în conținutul predat la liceu au ocazia să pună în practică acest plan. Prin semnarea ordinului care instituie Programul Național pentru pilotarea sistemică a planurilor-cadru în învățământul liceal, școlile pot adopta o variantă flexibilă, care le oferă varianta unei personalizări la nivelul fiecărei unități de învățământ.

Noile manuale vor fi adaptate programelor școlare. Primii elevi care prind reforma

Pe baza noilor programe, vor fi introduse manuale noi, regândite, urmând să existe un echilibru între metodele tradiționale și cele moderne (resurse digitale, inclusiv conținut online sau gaming). Daniel David își propune ca licitația pentru noile manuale să fie lansată în decembrie 2025.

Un alt pas important îl reprezintă formarea continuă a profesorilor pentru a preda conform noilor programe. Această etapă va debuta în ianuarie 2026. 

„Prima generație (clasa a IX-a) va beneficia de această reformă educațională din anul școlar 2026 – 2027, urmând apoi să se introducă gradual la nivel liceal în următorii ani”

„Ne așteptăm la rezultate educaționale semnificativ mai bune, naționale și internaționale, care să se reflecte în performanță/progres/reducerea analfabetismului funcțional și a abandonului școlar, nu mai târziu de 5 ani!”, afirmă ministrul educației, Daniel David.

Exit mobile version