Ministrul Educației: Salariile profesorilor nu vor crește anul acesta „deoarece sunt o serie de alte priorități”

Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu

Salariile profesorilor nu vor putea creşte după rectificarea bugetară, deoarece sunt o serie de alte priorităţi în sistemul de învăţământ care necesită finanţare, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după ședința de Guvern de joi, relatează EduPedu.ro.

Salariile cadrelor didactice ar fi trebuit să crească cu 16% de la 1 septembrie 2021, după ce creșterea ar fi trebuit să aibă loc la 1 septembrie 2020, dar a fost amânată.

Salariile profesorilor, amânate încă o dată

„Salariile profesorilor nu cred că vor putea creşte după rectificarea bugetară. Avem nevoie de o componentă care să asigure salariile pentru posturile create în plus generate de micşorarea numărului de elevi în clasă, avem nevoie de rectificare bugetară pentru salarizarea personalului din creşe, avem nevoie de creşteri bugetare pentru salarizarea surplusului de personal din grădiniţe, avem nevoie de creşteri pentru acoperirea programului „Masa caldă”, ce am aprobat astăzi, avem nevoie de foarte multe lucruri şi trebuie să prioritizăm aceste creşteri”, a afirmat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Salariile profesorilor ar fi trebuit să crească cu 16% de la 1 septembrie 2020, după cum anunța Ministerul Educației într-un comunicat de presă anterior. Instituția explica atunci faptul că de la 1 ianuarie 2020 salariile au fost majorate cu 8%, iar ultimele două tranșe de majorare până la grila prevăzută de Legea 153/2017 ar fi trebuit să intre luna viitoare. Rectificarea bugetară a amânat însă acea creștere, cu totul, până în septembrie 2021.

Exit mobile version