Sistemul de burse din prezent este nesustenabil din punct de vedere financiar, a precizat ministrul Educației, care a anunțat că vor dispărea majoritatea categoriilor de burse.
„Avem unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, fără să fim una din forțele economice ale lumii”, a explicat Daniel David.
Ministrul a precizat că, începând cu anul școlar 2025 -2026, dispar patru din cele șase categorii de burse existente. Vor fi păstrate doar bursele de merit și cele sociale. Daniel David a spus că încearcă să reformeze sistemul de burse pe baza a două criterii: unul al practicilor europene și unul al decenței.
Nu există un număr fix de burse acordate elevilor care să fie prevăzut în lege. De-a lungul timpului, s-au adăugat sau au mai dispărut din ele.
Dispar patru tipuri de burse din învățământul preuniversitar
În anul școlar 2024-2025 s-au acordat șase tipuri de burse:
- bursă de excelență olimpică I;
- bursă de excelență olimpică II;
- bursă de merit;
- bursă de reziliență;
- bursă socială
- bursă tehnologică
Cuantumul minim al burselor din anul școlar 2024 -2025 a fost:
- pentru bursa de merit — 450 lei/lună;
- pentru bursa de reziliență — 300 lei/lună;
- pentru bursa socială — 300 lei/lună;
- pentru bursa tehnologică — 300 lei/lună.
Bursele de excelență olimpică pot ajunge și la 3.700 de lei, cât salariul minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de premiul obținut la o competiție internațională. La acestea s-a adăugat și bursa pentru mame minore, în valoare de 700 de lei pe lună.
În anul școlar 2025-2026 dispar majoritatea acestor categorii de burse. Vor fi eliminate inclusiv bursele pentru elevii olimpici și cele acordate în învățământul tehnologic.
Rămân două: bursele de merit și cele sociale.
Ministrul Educației a spus că cheltuielile cu bursele au ajuns la 7 miliarde de lei și nu mai pot fi susținute din punct de vedere financiar.
Bursa de merit și bursa socială se mențin
Două categorii de burse vor fi menținute și în anul școlar 2025 – 2026:
- bursele sociale – sunt incluse aici și bursele pentru mame minore;
- bursele de merit – până la maximum 15% dintr-o clasă, cu condiția unei note minime de 9;
Chiar dacă dispar bursele pentru olimpici, ministrul Daniel David a spus că după reorganizarea olimpiadelor și a concursurilor școlare va crește premiile obținute pentru câștigători.
Bursele se vor acorda doar pentru timpul în care elevii se află la școală, adică în procesul educațional.
În ceea ce privește cuantumul acestor două tipuri de burse, Ministerul Educației a transmis:
- Acolo unde legea obligă să ne raportăm la salariul minim pe economie, o vom face la salariul net, nu brut, în condițiile în care bursele nu se impozitează;
- Bursele sociale vor trebui să fie acordate prin instituțiile autorităților locale de asistență socială, după o metodologie inițiată de Ministerul Educației;
