Calendarul pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026. Ministerul Educației a făcut publice datele

foto stirilekanald.ro

Calendarul pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026 a fost publicat de Ministerul Educației. Când ar urma să aibe loc examenele.

Ministerul Educației a publicat, pentru consultare publică, proiectele privind calendarul pentru organizarea și desfășurarea examenului de Evaluare Națională și a Bacalaureat 2026.

Calendarul pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026

Documentele publicate de minister conțin şi propunerile de calendare de desfășurare a examenelor naționale/activităților specifice, precum şi propunerile de calendare pentru simulările examenelor naționale.

Potrivit calendarului publicat pe edu.ro, simularea examenului de Evaluare Națională ar urma să se desfășoare între 16 şi 18 martie, iar cea a Bacalaureatului între 23 şi 26 martie.

Evaluarea Națională, conform documentelor, ar urma să se desfășoare în perioada 22-26 iunie 2026, cu afișarea primelor rezultate în 2 iulie şi a celor finale în 9 iulie.

În ceea ce privește examenul de Bacalaureat, acesta ar începe pe 8 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală, iar probele scrise s-ar desfășura între 29 iunie şi 3 iulie, primele rezultate urmând să fie afișate în 7 iulie, iar cele finale în 13 iulie.

Ministerul Educației și Cercetării transmite că probele scrise ale Evaluării Naționale, respectiv ale examenului de Bacalaureat se vor desfășura după finalizarea cursurilor anului școlar 2025-2026. Probele de evaluare a competențelor se vor susține, de asemenea, după încheierea cursurilor anului școlar 2025-2026 pentru clasa a XII-a.

Exit mobile version