VIDEO / Un prototip de avion militar s-a prăbușit lângă Moscova

avion-militar

foto: alephnews.ro

Un avion s-a prăbușit lângă Moscova. Întreg momentul a fost filmat de un amator. Conform unor surse anonime citate de agenția de știri RIA nu există supraviețuitori.

Un prototip de avion militar s-a prăbușit lângă Moscova după ce a luat foc în aer, la unul dintre motoare.

În avionul militar se pare că se aflau trei persoane și era vorba de un zbor de testare.

IL-112V este un avion de transport ușor rusesc de generație nouă, produs de Voronezh Aviation Plant.

Acesta este pregătit să înlocuiască An-24 și An-26 și este proiectat pentru a transporta și ateriza personal militar, arme, echipamente ușoare și alte încărcături cu o greutate maximă de până la cinci tone.

Primul zbor a avut loc în 2019, iar avionul urma să fie lansat în această lună.

Exit mobile version