VIDEO / Președintele Joe Biden se află la Kiev, într-o vizită surpriză

Zelenski-Joe-Biden

foto spotmedia.ro

Joe Biden se află la Kiev, într-o vizită neanunțată anterior. El urmează să discute cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

La Kiev, în timpul vizitei lui Joe Biden, sună alarmele de raid aerian, transmite Antena 3 CNN, care a transmis primele imagini cu președintele american în capitala ucraineană.

Inițial, din programul președintelui american în Europa se știa de vizita programată în Polonia, în vederea marcării unui an de la începerea invaziei ruse. 

Administrația americană nu a comunicat nimic despre intenția lui Biden de a merge în Ucraina, deși speculații pe temă au existat.

La scurt timp după informația că liderul de la Casa Albă se află în Kiev, însuși Volodimir Zelenski a confirmat vizita și a postat pe Facebook o poză în care el și Biden își strâng mâinile.

„Domnule președinte Joe Biden, bine ați venit la Kiev! Vizita dumneavoastră este un semn de sprijin extrem de important pentru toți ucrainenii”, 

a scris Zelenski pe Facebook.
Exit mobile version