VIDEO / Panică în zona centralei nucleare Zaporojie. Oamenii încep să părăsească regiunea

Centrala-Zaporojie-Ucraina

foto hotnews.ro

Bombardamentele și mesajele alarmante legate de situația centralei nucleare de la Zaporojie i-au speriat pe localnici mai mult decât războiul în sine. La ieșirea din orașul Energodar, la periferia căruia se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, s-au format cozi kilometrice de autoturisme, autobuze și autocare.

Speriați de pericolul nuclear, oamenii au ignorat avertismentul primarului localității că pot deveni ținta altor atacuri și au decis să plece.

Sâmbătă au fost din nou atacuri în zona centralei nucleare, iar rușii și ucrainenii continuă să se acuze reciproc.

Un purtător de cuvânt al administrației militare civile a acuzat, din nou, armata ucrainenă, că ar bombarda centrala. 

Fabrica se află sub controlul Forțelor Armate Ruse din martie trecut. Ministerul rus de Externe a susținut că protecția centralei, operată de o companie ucraineană, are ca scop prevenirea scurgerilor de materiale nucleare și radioactive.

Ce știm despre cea mai mare centrală nucleară din Europa

Centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei a fost bombardată în ultimele zile, deschizând posibilitatea unui accident grav la doar 500 de kilometri de locul celui mai grav accident nuclear din lume, dezastrul de la Cernobîl din 1986, potrivit unei analize Reuters.

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut joi atât Rusiei, cât și Ucrainei să înceteze toate luptele din apropierea centralei, după noi bombardamente.

Centrala nucleară de la Zaporojie este cea mai mare din Europa și una dintre cele mai mari din lume. Construcția acesteia a început în 1980, iar cel de-al șaselea reactor a fost conectat la rețea în 1995.

Centrala nucleară de la Zaporojie are șase reactoare de concepție sovietică VVER-1000 V-320 răcite cu apă, care conțin uraniu 235, ce are un timp de înjumătățire de peste 700 de milioane de ani.

Exit mobile version