O tragedie rutieră s-a produs pe o autostradă din Turcia. Zece oameni au murit și circa patruzeci sunt răniți, după o ciocnire în lanț în care a fost implicat un autobuz interurban.
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul turc de interne, relatează agenţia Anadolu.
Autobuzul se deplasa spre Istanbul când s-a ciocnit cu un camion şi cu alte două vehicule.
Guvernul a declarat că a fost lansată o anchetă, iar numeroşi oficiali au transmis condoleanţe.
Autorităţile nu au detaliat circumstanţele în care s-a produs accidentul şi nu au menţionat o eventuală cauză.
„Mă rog pentru mila lui Dumnezeu față de cetățenii noștri care și-au pierdut viața în tragicul accident de circulație care a avut loc pe autostrada Tarsus – Adana – Gaziantep. Autoritățile noastre au inițiat imediat ancheta necesară asupra accidentului Pentru cetăţenii noştri decedaţi îmi exprim condoleanţe familiilor lor şi naţiunii noastre”.
a declarat președintele Recep Tayyip Erdoğan.
