Summitul pentru climă s-a încheiat cu un acord firav, după două săptămâni de negocieri

summit-clima-COP26

foto romaniatv.net

COP26 s-a încheiat, sâmbătă, cu adoptarea Pactului Climatic de la Glasgow, un acord care vizează, pentru prima dată, reducerea utilizării combustibililor fosili, considerați un motor-cheie al încălzirii globale, relatează The Guardian.

Acordul insistă pe reducerea urgentă a emisiilor și promite mai mulți bani pentru țările în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să se adapteze la impactul schimbărilor climatice.

Angajamentul nu asigură însă limitarea creşterii temperaturii globale la 1,5°C peste nivelurile preindustriale.

Principalele prevederi ale Pactului Climatic

Până la finalul anului viitor, statele trebuie să ia angajamente mai ambițioase cu privire la reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, ”ținând cont de diferitele circumstanțe naționale”.

Eliminarea treptată a cărbunelui şi a subvenţiilor pentru alţi combustibili fosili. Însă, la presiunea unor state precum India și China, în declarația finală “accelerarea eforturilor pentru eliminarea progresivă a cărbunelui şi a subvenţiilor ineficiente pentru combustibili fosili”, a fost înlocuită cu “reducerea progresivă” a utilizării acestui tip de combustibil.

Peste 40 de state și-au asumat să renunțe la utilizarea cărbunelui. Printre ele nu s-au numărat însă SUA și China, cei mai mari consumatori de cărbune.

Țările dezvoltate trebuie să dubleze cel puțin, până în 2025 „contribuţia lor colectivă la finanţarea adaptării la schimbările climatice în raport cu nivelul din 2019 a țărilor în curs de dezvoltare”.

SUA și China, cei mai mari poluatori ai lumii, au promis să colaboreze în acest deceniu pentru limitarea creșterii temperaturii globale.

Uniunea Europeană și SUA au anunţat un parteneriat global referitor la tăierea emisiilor de metan, gaz cu efect de seră, până în 2030.

A fost creată o alianță prin care statele sunt obligate să stabilească o dată până la care să renunţe la utilizarea petrolului şi gazelor şi să acorde noi licenţe de explorare.

COP26 a avut loc la Glasgow în perioada 31 octombrie – 12 noiembrie, reunind cele 197 de părți la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, printre care se numără UE și toate statele sale membre.

Exit mobile version