În direct, la oră de vârf, la Rossia 1, se cere bombardarea României: „Au devenit prea aroganți!”. Propunerea a venit din partea lui Dmitri Evstafiev, profesor de comunicare, media și design la Universitatea HSE din Rusia.
El era invitat în emisiunea lui Vladimir Soloviov, unul din cei mai agresivi propagandiști ruși, informează antena3 CNN.
Se cere bombardarea României
”Bombardarea este necesară. Oricum, încep să fiu tot mai mult de acord cu Vladimir Rudolfovich”
„Nu aș bombarda Polonia chiar acum. Încă nu am negociat cu ei. În schimb, i-aș lovi pe români. Dar știți de ce? Au devenit tot mai aroganți”
„Este clar că românii au început să fie aroganți. Așa că i-aș pune pe români, în locul lor”
„Gaza este bombardată în prezent. Spre deosebire de Gaza, aș lovi cu atenție câteva baze militare românești prin care sunt trimise ajutoare militare, muniție și toate celelalte”,
a declarat propagandistul rus, aliat fidel al lui Vladimir Putin.
Declarația sa vine la o zi după ce Centrul European de Instruire F-16 de la Baza 86 Aeriană Fetești, locul în care piloții din țările NATO, dar și din Ucraina, vor fi instruiți să piloteze avionul de luptă F-16, a fost inaugurat oficial.
Prima grupă care va fi instruită la Centrul European este formată din șapte piloți români. Tot aici urmează să fie instruiți și piloții ucraineni, după ce vor dobândi la un nivel operativ abilitățile de limbă engleză necesare pilotării avioanelor de luptă F-16.
Ulterior Olanda, Danemarca și Norvegia vor demara procedurile de furnizare a avioanelor F-16 către Ucraina, țară aflată în război cu Rusia.
Ministrul Apărării: Rachetele lansate Rusia vizează şi obiective aflate foarte aproape de România
La începutul lunii august, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat că rachetele lansate de navele de luptă ale Rusiei în războiul cu Ucraina vizează şi obiective aflate foarte aproape de România.
Tîlvăr a subliniat, totodată, că ţara noastră este parte a celei mai puternice alianţe politico-militare din lume, iar acest statut oferă „cele mai importante” garanţii de securitate din întreaga noastră istorie.
De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a spus, în septembrie, că nu crede că ”Rusia îşi permite să intre într-un conflict cu România”, care este membră a NATO şi a Uniunii Europene.
