Război în Ucraina, ziua 56. Rusia a transmis Ucrainei un nou document cu cerințe pentru încetarea războiului

volodimir-zelenski-vladimir-putin

foto antena3.ro

În plină ofensivă lansată în zona Donbas, Rusia face o mișcare surpriză. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, spune că Moscova a trimis o ofertă de pace către Ucraina.

După această mișcare, Moscova precizează că așteaptă o reacție din partea Kievului: ”Mingea e în terenul lor”, a mai spus Peskov.

”Proiectul nostru de document care conține formulări absolut clar elaborate a fost înmânat părții ucrainene. Mingea este în curtea lor, așteptăm un răspuns”,

a declarat oficialul rus, scrie Interfax.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai afirmat că momentul primirii unui răspuns depinde de partea ucraineană și că Moscova nu a stabilit un termen-limită pentru acesta.

”Am spus în repetate rânduri că dinamica activității părții ucrainene lasă de dorit, așa că ucrainenii nu manifestă prea multă înclinație să intensifice procesul de negociere”,

a declarat Dmitri Peskov.

Subordonatul lui Putin nu a oferit detalii legate de condițiile cerute de Rusia pentru încheierea conflictului sau dacă acestea s-au schimbat față de negocierile care au avut loc în Belarus și în Turcia.

Exit mobile version