Război în Ucraina. Intelectualii ruși cer Kremlinului să înceteze focul: ”Nu trageți în aceste zile sfinte!”

Kremlin

foto inews.co.uk

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, miercuri, că nu a văzut sau auzit nimic în legătură cu documentul pe care Kremlinul a precizat că l-a înmânat Ucrainei referitor la negocierile de pace dintre cele două ţări, relatează Reuters.

Un proiect de document a fost predat părții ucrainene în cadrul procesului de negocieri, Moscova așteaptă reacția Kievului, a declarat miercuri Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse.

”Nu trageți în aceste zile sfinte”

”Nu trageți în aceste zile sfinte”, este mesajul unui număr mare de intelectuali din Rusia.

Într-o scrisoare publicată și adresată Kremlinului mai mulți scriitori și profesori de religie îndeamnă spre cinstirea Săptămânii Patimilor și a Sărbătorii Învierii lui Isus Hristos. Grupul de intelectuali invocă sacrificiul imens al lui Dumnezeu pentru salvarea omului. 

Ei spun, în scrisoarea publică adresată Kremlinului, că pe parcursul Postului Mare s-a auzit zgomotul împușcăturilor și bombardamentelor, a distrugerii a tot ceea ce s-a clădit de-a lungul generațiilor și mii de oameni au murit și milioane s-au refugiat. 

”Înțelegem că vărsarea de sânge nu poate fi oprită chiar acum, dar să cinstim suferința lui Hristos și victoria învierii Sale” se mai arată în acest apel de pace al intelectualilor din Rusia. 

Exit mobile version