Parada Rusiei de Ziua Victoriei. Rusia sărbătoreşte marţi aniversarea victoriei asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial cu o paradă în Piaţa Roşie, în condiţii de securitate sporită, după o serie de atacuri cu drone, inclusiv asupra clădirii Kremlinului, pe care Moscova le-a pus pe seama Ucrainei, transmite Reuters.
Vladimir Putin, ministrul Apărării şi alţi oficiali de rang înalt sunt aşteptaţi să treacă în revistă parada din Piaţa Roşie, care include de obicei tancuri, lansatoare de rachete intercontinentale şi trupe în marş, informează dcnews.ro.
Parada Rusiei de Ziua Victoriei
Ziua Victoriei este una dintre cele mai importante sărbători publice din Rusia, când oamenii comemorează sacrificiile uriaşe făcute de Uniunea Sovietică în timpul aşa-numitului Marele Război Patriotic din 1941-45, în care au pierit aproximativ 27 de milioane de cetăţeni.
Această aniversare este cu atât mai încărcată emoţional cu cât Rusia deplânge miile de soldaţi ucişi în războiul de aproape 15 luni din Ucraina, care nu dă semne că s-ar încheia.
Rusia este, de asemenea, afectată de atacurile cu drone, inclusiv unul asupra Kremlinului la 3 mai, despre care a spus că a fost o încercare de asasinare a preşedintelui Vladimir Putin. Ucraina, care este aşteptată în curând să lanseze o contraofensivă pentru a recuceri terenul, neagă implicarea.
Oficiali de top vor lua parte la parada de la Moscova
Putin a comparat în repetate rânduri războiul din Ucraina – pe care îl prezintă ca o luptă împotriva naţionaliştilor de inspiraţie „nazistă” – cu provocarea cu care s-a confruntat Uniunea Sovietică atunci când Hitler a invadat-o în 1941.
Kievul spune că acest lucru este absurd şi acuză Rusia că se comportă ca Germania nazistă, purtând un război de agresiune neprovocat şi confiscând teritoriul ucrainean.
Putin va ţine un discurs în Piaţa Roşie, unde i se vor alătura liderii mai multor foste republici sovietice. În discursul de anul trecut, el nu a făcut nicio menţiune despre Ucraina, dar a criticat alianţa militară NATO pentru că s-a extins până la graniţele Rusiei şi a salutat eroismul sovietic în rezistenţa împotriva lui Hitler. De atunci, Finlanda – care se învecinează cu Rusia – a aderat şi ea la NATO.
Luni au apărut informații că la paradă vor participa și prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, președinții Kazahstanului – Kassym-Jomart Tokayev, Tadjikistanului – Emomali Rahmon și Uzbekistanului – Shavkat Mirziyoyev.
