Occidentul cere Rusiei să oprească violurile comise de soldații ruși în Ucraina

violuri-soldati-rusi

foto sursazilei.ro

Occidentul cere Rusiei să oprească violurile și alte violențe sexuale comise de soldații ruși în zonele ocupate, fapte raportate încă de la începerea invaziei din Ucraina.

SUA şi Europa au cerut luni Rusiei să oprească violenţele sexuale presupuse a fi comise de armata sa şi de către susţinătorii săi în Ucraina în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, organizată de Albania.

„Rusia trebuie să ia măsuri în cadrul armatei sale şi al susţinătorilor săi pentru a respecta” Rezoluţia 1820 a ONU cu privire la violenţele sexuale, adoptată în 2008, care interzice să se facă din acestea o armă de război”,

a declarat ambasadoarea americană Linda Thomas-Greenfield, potrivit AFP, citat de Agerpres.

„Revine Rusiei să stopeze violurile, violenţele şi atrocităţile comise de soldaţii săi. Revine Rusiei să pună capăt acestui război atroce neprovocat împotriva poporului ucrainean”,

a insistat Linda Thomas-Greenfield.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a denunţat şi el “atrocităţi” comise de Rusia. „Aceste crime vor fi pedepsite”, „avem nevoie de probe” şi „vom ajuta la strângerea lor”.

Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kisliţa, a acuzat de asemenea armata rusă de comiterea de violenţe sexuale în ţara sa, evocând o voinţă a Moscovei de a face să le dispară urmele.

Exit mobile version