Liderii G7 se reunesc pentru a discuta invazia din Ucraina. Volodimir Zelenski va participa la discuții

Liderii-G7

foto mediafax.ro

Liderii grupului naţiunilor celor mai industrializate, G7, se reunesc duminică în videoconferinţă, în timpul căreia este de aşteptat ca îngrijorările privind invazia Rusiei în Ucraina să reprezinte punctul central al întâlnirii, transmite digi24.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar urma să intervină în cadrul evenimentului online pentru a-i informa pe liderii Regatului Unit, Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Japoniei şi SUA despre situaţia din teren.

Există informaţii potrivit cărora preşedintele american Joe Biden ar putea dori să discute despre sancţiuni suplimentare impuse Rusiei.

Germania deţine în acest an preşedinţia G7. Aceasta este a treia reuniune a G7 de la începutul anului. Nu există detalii cu privire la ora la care va avea loc reuniunea, iar organizatorii au anunţat că pe agenda discuţiilor şi-ar putea face loc şi alte teme.

Reuniunea G7 se desfăşoară în ajunul paradei militare dedicate zilei de 9 mai în Rusia, care marchează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Armata rusă a efectuat sâmbătă în Piaţa Roşie din Moscova ultimele repetiţii pentru tradiţionala defilare militară, în prezenţa unor militari care au participat la ofensiva din Ucraina.

Exit mobile version