Familia corespondentului șef în Gaza al postului TV qatariot Al Jazeera a fost ucisă

familia-corespondent-al-jazeera

foto antena3.ro

Familia corespondentului șef în Gaza al postului TV qatariot Al Jazeera a fost ucisă, după ce o tabără de refugiați a fost lovită de rachete.

Wael al-Dahdouh transmitea imagini în direct din Gaza atunci când a primit vestea că soția, fiul și fiica sa cea mică sunt morți.

Familia sa se număra printre cei peste un milion de locuitori din Gaza strămutați de război și se afla la Nuseirat când a avut loc atacul, a precizat Al Jazeera, citată de Antena 3 CNN.

Familia corespondentului șef al postului Al Jazeera a fost ucisă

Tabăra de refugiați se află într-o zonă din Gaza unde armata israeliană i-a încurajat pe localnici să se deplaseze, pentru a se adăposti de atacuri.

Wael al-Dahdouh, în vârstă de 53 de ani, este un jurnalist cunoscut în întreaga lume arabă pentru relatările sale din mijlocul palestinienilor, în timpul multor conflicte armate.

Televiziunea Al Jazeera susține că atacul care i-a ucis familia lui al Dahdouh a fost lansat de armata israeliană.

Postul qatariot a condamnat, într-o declarație, „atacurile israeliene care ucid, fără discriminare, civili” în enclava palestiniană.

În lovitura cu rachete, care a avut loc marți noaptea, pe lângă membrii familiei lui al-Dahdouh, au fost ucise alte 21 de persoane, potrivit oficialilor palestinieni citați de The Guardian.

Ce pregătiri fac americanii în Orientul Mijlociu

Statele Unite ale Americii îşi întăresc dispozitivul militar în Orientul Mijlociu prin ordin al secretarului Apărării, Lloyd Austin, cu misiunea de a creşte postura de apărare americană în regiune.

Șeful Pentagonului a ordonat desfășurarea unei baterii de apărare la mare altitudine și a unor batalioane de rachete Patriot suplimentare în regiune. 

Aceste sisteme de rachete și personalul aferent vor îmbunătăți protecția forțelor americane în zonă. 

Oficialul american a menționat, de asemenea, că un număr suplimentar de forțe au primit ordine de pregătire pentru desfășurare, pentru a crește gradul de răspuns rapid, dacă este necesar. 

Exit mobile version