Războiul dintre SUA şi Iran urmează să ia sfârşit, oficial, vineri. Cel puțin asta afirmă Donald Trump, care a anunțat „finalizarea” unei înțelegeri între Washington și Teheran.
Donald Trump anunță sfârșitul războiului dintre SUA și Iran
După mai bine de 100 de zile, perioadă în care președintele american a anunțat de cel puțin 37 de ori semnarea iminentă a unui acord între SUA și Iran, cele două ţări urmează a semna un acord care include ridicarea blocadei navale asupra porturilor iraniene și redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Cu toate acestea, exact problema deblocării Ormuzului rămâne neclară, alături de cea a programului nuclear iranian, informează The Guardian.
Preşedintele american a precizat că „autorizează” deschiderea fără restricții a Strâmtprii Ormuz și ridicarea „imediată” a blocadei navale a SUA.
„Nave ale lumii, porniţi motoarele. Lăsaţi petrolul să curgă”, a îndemnat Trump chiar în ziua în care a împlinit 80 de ani.
Acordul final va fi semnat în Elveţia, iar vicepreședintele american JD Vance va participa la semnarea memorandumului.
„Înţelegerea cu Republica Islamică Iran este acum finalizată. Felicitări tuturor!”, a declarat Trump într-o postare pe Truth Social. „Prin prezenta, autorizez pe deplin deschiderea fără restricţii a Strâmtorii Ormuz şi, simultan, autorizez ridicarea imediată a blocadei navale a Statelor Unite”, a scris Trump.
La câteva ore după anunțul făcut de Trump, situația rămâne în continuare neclară, notează The Guardian.
Nici Washingtonul și nici Teheranul nu au publicat niciun fel de draft al acordului. Ulterior, Trump a precizat, într-o declarația făcută pentru New York Times, că va relua atacurile asupra Iranului, dacă Teheranul nu va ajunge la o înțelegere cu SUA în privința programului nuclear.
Astfel, există cel puțin trei subiecte majore a căror rezolvare a rămas neelucidată, până în acest moment: deblocarea Strâmtorii Ormuz, programul nuclear iranian și situația din Liban.
Ce se întâmplă cu Strâmtoarea din Ormuz, după anunțul lui Trump
În declarația făcută duminică seara, Trump a precizat, fără echivoc:
„Autorizez prin prezenta deschiderea Strâmtorii Ormuz fără aplicarea niciunei taxe și, în același timp, autorizez ridicarea imediată a blocadei navale a Marinei Statelor Unite”.
Peste o oră, președintele american a precizat că redeschiderea strâmtorii, prin care e tranzitată o cincime din producția mondială de petrol, se va produce doar în cazul semnării unui acord, programat pentru vineri și că această redeschidere se va face „în scopul acțiunilor de deminare”.
În plus, premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, cel care mediază negocierile dintre SUA și Iran, nu a spus nimic despre redeschiderea Ormuzului.
De asemenea, Mehr, agenția de presă oficială a Iranului a precizat că memorandumul agreat de cele două părți prevede redeschiderea strâmtorii în termen de 30 de zile, „conform dispozițiilor părții iraniene”.
Statele Unite se opun ideii impunerii unei taxe de către Iran pentru navele care trec prin strâmtoare. „Strâmtoarea va fi deschisă pentru toată lumea. Nimeni nu o va controla”, declara Trump în urmă cu o lună.
Piețele petroliere vor intra în „zona roșie” până în iulie și august, pe măsură ce stocurile se diminuează înainte de sezonul turistic de vară, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a avertizat joi directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol. El a adăugat că cea mai importantă soluție la șocul energetic al războiului din Iran este redeschiderea completă și necondiționată a Strâmtorii Ormuz.
Totodată, industria petrolieră a avertizat administrația Trump că menținerea blocadei în Strâmtoarea Ormuz va epuiza stocurile de petrol și carburanți de pe piața mondială până la niveluri susceptibile a provoca o creștere globală a prețurilor la energie în următoarele săptămâni.
