Dmitri Medvedev, o nouă amenințare nucleară. România se află pe lista neagră a Rusiei

Dmitri-Medvedev-amenintare

foto apnews.com

Dmitri Medvedev, o nouă amenințare nucleară! Fostul lider de la Kremlin a vorbit despre probabilitatea izbucnirii unui nou război mondial, dar a amintit și cum poate fi el evitat, potrivit impact.ro.

Declarații șocante venite din Rusia, acolo unde vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a vrbit despre un posibil război mondial, dar a venit și cu soluția evitării conflagrației mondiale.

Fostul președinte al Rusiei a înaintat varianta „împărțirii Ucrainei”, la care să ia parte Polonia, Ungaria și România. Declarațiile lui Dmitri Medvedev vin la scurt timp după ce șeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că locul Ucrainei este în alianța militară nord-atlantică.

„Lumea este bolnavă şi, foarte probabil, se află în pragul unui nou război mondial. Este el inevitabil? Nu, nu este”,

a spus Medvedev.

Dmitri Medvedev, o nouă amenințare nucleară

Din păcate, ca și în alte dăți, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei trage un semnal de alarmă privind perspectiva în creștere a unui război nuclear, sfătuindu-i pe ecologiști să nu-și mai facă probleme pentru încălzirea globală, atâta vreme cât războiul nuclear este la câțiva pași distanță de omenire.

„Încetaţi să mai suferiţi pentru că temperatura a crescut cu un grad într-un an sau într-o perioadă. (…) În opinia mea, asta este nimic faţă de perspectiva de a ne pomeni în epicentrul unei explozii cu o temperatură de 5.000 de kelvini, cu o viteză de 350 de metri pe secundă şi o presiune de 3.000 de kg pe metru pătrat, cu o radiaţie ionizantă şi impuls electromagnetic. O astfel de perspectivă există azi? Din păcate, da. Şi ea creşte în fiecare zi din motive cunoscute”, 

a spus Medvedev.

„Și România visează de mai multe decenii”

El s-a adresat Occidentului, dar și vecinilor Ucrainei, avertizând că o împărțire rațională și liniștită a Ucrainei este mai bună decât războiul. Menționând țara noastră, dar și state din apropiere, Medvedev a transmis o avertizare prin care dorește să intimideze statele care și-ar dori teritorii ucrainene, despre România subliniind că, visează la asta de mai mult timp.

Potrivit lui Medvedev, liderii Poloniei discută cu autorităţile ucrainene despre înfiinţarea unei confederaţii, „iar de aici nu este departe nici până la unire, cum era înainte”. 

În opinia lui Medvedev, Polonia şi alte ţări vor să-şi pună în aplicare planurile cât mai repede, „cât nu s-a închis fereastra posibilităţilor”, şi Rusia şi reprezentanţii Occidentului colectiv nu au ajuns la acorduri principiale.

Medvedev a mai declarat că toţi politicienii europeni depind de SUA, „chiar şi cei mai liniştiţi, mai loiali, cu care noi (Rusia) avem relaţii normale”. Mai mult decât atât, a spus că Elon Musk are mari șanse să devină președintele SUA, fiind mult mai popular decât candidații vehiculați pentru funcția de președinte al SUA.

Exit mobile version