Vulcanul Etna rămâne cel mai activ vulcan din Europa, deși are o vechime de peste jumătate de milion de ani și nu se potrivește ușor în tiparele clasice folosite de vulcanologi. Potrivit unei analize citate de IFLScience, cercetătorii au propus o explicație nouă pentru felul în care este alimentat Etna și pentru motivul pentru care erupe de mai multe ori pe an.
În mod obișnuit, aproape toți vulcanii sunt explicați prin unul dintre trei mecanisme: separarea plăcilor tectonice, subducția sau așa-numitele hotspoturi din manta. Etna însă nu se încadrează perfect în niciuna dintre aceste categorii. Magma sa are o chimie apropiată de cea asociată hotspoturilor, dar în apropiere nu există un hotspot, iar zona este dominată de o limită de placă și de o zonă de subducție, care în mod normal produce un tip diferit de magmă.
Ce au observat cercetătorii
Echipa condusă de Sébastien Pilet, de la Universitatea din Lausanne, a analizat compoziția fluxurilor de lavă din lunga istorie a vulcanului. Potrivit studiului, lava a devenit mai alcalină în ultimele aproximativ 250.000 de ani, ceea ce o apropie mai mult de vulcanii de tip hotspot. Cercetătorii spun că acest lucru indică o sursă din mantaua superioară.
Ipoteza lor este că Etna nu este alimentat prin acumulări mari de magmă imediat înainte de erupții, așa cum se întâmplă la alți vulcani, ci prin mici injecții frecvente venite direct din manta. Mișcarea plăcilor africană și eurasiatică ar împinge magma spre suprafață prin fracturi din placa eurasiatică, care se fisurează pe măsură ce placa africană alunecă dedesubt.
Conform autorilor, Etna se află deasupra unei concentrații de astfel de fracturi și poate atrage magmă de la distanțe de până la 50 de kilometri. Această structură ar putea explica de ce vulcanul are o activitate atât de regulată, dar de obicei cu erupții mai mici decât cele care ar apărea într-un sistem alimentat diferit.
O comparație neașteptată cu vulcanii „petit-spot”
Studiul face și o comparație cu un tip rar de vulcan descris în urmă cu aproximativ 20 de ani în largul Japoniei, cunoscut drept „petit-spots”. Aceste structuri sunt mici și au fost observate doar pe fundul oceanului, însă cercetătorii cred că sunt alimentate printr-un proces similar: o placă tectonică se crapă atunci când întâlnește alta, permițând magmei să urce.
„Studiul nostru sugerează că Etna s-ar fi format printr-un mecanism similar cu cel care generează vulcanii submarini petit-spot”, a spus Pilet într-un comunicat citat de IFLScience. El a adăugat că acest lucru este „neașteptat”, deoarece astfel de procese fuseseră observate până acum doar la structuri vulcanice foarte mici. Etna, în schimb, este un stratovulcan mare, a cărui activitate a început acum aproximativ 500.000 de ani și care depășește 3.000 de metri altitudine.
De ce contează pentru înțelegerea vulcanului
Autorii studiului susțin că variațiile în ritmul în care Etna eliberează lavă sunt legate de interacțiunea dintre plăcile africană și eurasiatică. În această interpretare, vulcanul ar funcționa ca un „leaking pipe of magmas from the low velocity zone”, adică un fel de conductă care pierde magmă dintr-o zonă cu viteză redusă, dar care o face în sus, spre suprafață.
Dacă această explicație se confirmă, Etna ar putea fi înțeles fără a apela la o compoziție neobișnuită a mantalei, ci prin comportamentul complex al graniței tectonice din zonă. Studiul, publicat în JGR Solid Earth, ar putea ajuta la clarificarea motivului pentru care Etna rămâne o excepție printre vulcanii lumii și de ce erupe atât de des.
Concluzie practică: pentru cititori, mesajul esențial este că activitatea frecventă a Etnei pare să fie legată de tectonica locală, nu de un „ingredient” geologic exotic, iar această diferență contează pentru modul în care este înțeles și monitorizat vulcanul.