Cum arată estul Ucrainei după bombardamentele din ultimele zile. Viața sub tirul armelor

Foto: Profimedia

Bombardamentele au continuat și vineri în estul Ucrainei, cele două părți implicate – armata ucraineană și separatiștii proruși – acuzându-se reciproc de încălcarea acordului de încetare a focului. Localnicii din regiune, prinși sub tirul încrucișat, privesc neputincioși la pagubele suferite. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat ieri trupele din Donbas.

Confruntările care au avut loc joi în estul Ucrainei au fost cele mai ample începând din 2015 în conflictul dintre forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii susţinuţi de Rusia, a declarat o sursă diplomatică citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Ucraina respinge acuzațiile că a bombardat așezările din zonă, și le consideră o „minciună sfruntată”.

Vineri dimineaţă erau în curs noi bombardamente în apropiere de Staniţia Lugansk, oraş din estul Ucrainei aflat sub controlul forţelor guvernamentale, potrivit AFP, prelaută de Agerpres.

Sunetul bombardamentelor putea fi auzit în această localitate, atinsă deja în ajun de alte bombardamente care au lovit o grădiniţă, pe fondul temerilor privind iminenţa unei invazii ruse în Ucraina. 

Exit mobile version