Cei mai apropiați oameni ai lui Vladimir Putin, dispariții misterioase. Nimeni nu știe nimic de ei

oamenii-lui-Putin

foto nytimes.com

Oameni importanți din jurul lui Vladimir Putin dispar misterios în ultima perioadă. Nu numai Serghei Șoigu a dispărut din atenția publică, ci aproape toți principalii ofițeri de securitate. Sursele oficiale au vorbit pentru ”Moscow Times” despre lipsa totală de activitate a unor personaje importante din jurul lui Vladimir Putin.

Viktor Zolotov, șeful Gărzii Naționale, a dispărut pe 13 martie, imediat după ce a mers la Catedrala Mântuitorului Hristos și a primit o icoană din mâinile Patriarhului. Atunci Zolotov s-a plâns liderului religios că în războiul cu Ucraina „nu totul merge atât de repede pe cât şi-ar dori”.

Numele șefului Statului Major General al Forțelor Armate RF, Valery Gerasimov, a încetat să mai apară în presă. Pe 12 martie a purtat o conversație cu un coleg din Turcia, iar pe 4 martie a discutat despre situația din Ucraina cu șeful Statului Major al Forțelor Armate Franceze.

De atunci, nimic despre el. Pe 24 martie, Pentagonul a anunțat că Gerasimov și ministrul Apărării Serghei Șoigu refuză să vorbească cu ei la telefon. 

Nu mai există informații nici despre șeful adjunct al Statului Major al Federației Ruse, Igor Kostyukov. Recent, despre el a scris doar fostul ministru al Afacerilor Interne al Ucrainei, Arsen Avakov. Potrivit surselor sale, sănătatea lui Kostyukov s-a „deteriorat drastic”.

Exit mobile version