„Blocați totul”! Proteste de amploare în Franța: aproape 300 de persoane arestate. Emmanuel Macron e presat să demisioneze / VIDEO

proteste-paris-franta

foto mediafax.ro

Franţa se confruntă cu o zi agitată miercuri, în urma apelului „Blocăm tot”, care a apărut pe reţelele sociale şi care va fi un indicator al furiei sociale într-o ţară aflată în plină criză politică.

Deși președintele francez Emmanuel Macron nu a întârziat să numească un nou prim-ministru, demonstrațiile de miercuri marchează începutul unui sezon prelungit de tulburări și nemulțumiri profunde în Franța.

Proteste de amploare în Franța

Blocaje ale infrastructurilor de transport, ale locurilor simbolice sau ale liceelor, demonstraţii, „greva cardurilor bancare” (plăţi exclusiv numerar) sunt câteva dintre modalităţile în care protestatarii au de gând să „blocheze tot”.

În urma numirii lui Sébastien Lecornu în locul lui François Bayrou, care tocmai a fost înlăturat de la Matignon, şi cu opt zile înaintea unei mobilizări sindicale, o mulţime de acţiuni sunt planificate încă din zori în metropole, în oraşele mici şi în mediul rural. Dar amploarea mobilizării rămâne incertă.

În Savoia, de exemplu, mobilizarea se desfăşura dimineaţă fără probleme, deşi mai mult de o sută de persoane pe biciclete încetineau traficul circulând în jurul sensurilor giratorii din centrul oraşului Chambéry, relatează Le Figaro.

La Lyon, se înregistrat o tentativă de blocare a cheiului Victor-Augagneur, în timp ce şoferii încearcau să îşi facă loc spre serviciu. Se scandau sloganuri precum „Macron, demisionează”.

80.000 de jandarmi şi poliţişti sunt mobilizaţi şi „niciun blocaj” nu va fi tolerat, a avertizat ministrul demisionar de interne, Bruno Retailleau.

Prefectul poliţiei din Paris, Laurent Nuñez, a declarat că se aşteaptă la o acţiune „dură”, deoarece mişcarea a fost „preluată de extrema stângă„, dar el nu crede că acţiunea va mobiliza „societatea civilă”.

Încă de luni seară, 11.000 de persoane s-au adunat în faţa primăriilor din Franţa pentru „a-şi lua rămas bun” de la François Bayrou, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, dând astfel un indiciu al mobilizării.

Această mişcare are loc, de asemenea, într-o atmosferă specială, deoarece predarea de putere între fostul ocupant al Matignonului şi succesorul său, Sébastien Lecornu.

Exit mobile version