Alegerea lui Andy Burnham în circumscripția Makerfield a depășit rapid granițele unui scrutin parțial obișnuit. Pentru Partidul Laburist, rezultatul nu înseamnă doar revenirea în Parlament a unui politician cu profil puternic, ci și deschiderea unei noi etape în disputa pentru conducerea formațiunii și, implicit, pentru Downing Street.
Un vot local cu ecou național
Burnham, primarul regiunii Greater Manchester, a câștigat mandatul parlamentar după aproape un deceniu petrecut în afara Westminsterului. Potrivit relatărilor Reuters și The Guardian, el a spus că va candida în orice cursă pentru conducerea partidului, iar comentatorii britanici îl văd deja drept favoritul care ar putea să-l înlocuiască pe Keir Starmer, dacă se ajunge la o confruntare internă. HotNews.ro și TVRInfo.ro au relatat că victoria sa a fost interpretată drept un semnal de schimbare în interiorul laburiștilor.
Victoria vine într-un moment în care Starmer se confruntă cu presiuni tot mai mari din interiorul propriului partid, după pierderi grele la alegerile locale și după o perioadă marcată de scandaluri și de o scădere accentuată a popularității. Aproximativ un sfert dintre parlamentarii laburiști i-ar fi cerut deja premierului să demisioneze, potrivit informațiilor citate de presa română care a preluat relatările internaționale.
Cine este Andy Burnham
Burnham are 56 de ani și este una dintre figurile vechi ale stângii laburiste. A fost ministru al sănătății în guvernul lui Gordon Brown, între 2009 și 2010, iar apoi a petrecut aproape un deceniu în afara Parlamentului, ca primar al Greater Manchester. În acest rol, și-a construit imaginea unui politician atent la echilibrul dintre intervenția statului și dinamica economică locală.
El își descrie viziunea drept un „socialism favorabil mediului de afaceri” și spune că modelul său este ascensiunea economică a orașului Manchester. În centrul discursului său se află descentralizarea: transferul mai rapid al puterii din Londra către regiuni și comunități, inclusiv în domenii precum locuințele, transportul, utilitățile și educația.
Burnham a criticat anii de privatizare și dereglementare, susținând că aceștia au redus controlul guvernului asupra costurilor și serviciilor publice. În același timp, campania sa a încercat să transmită investitorilor că are credibilitate fiscală, deși nu a prezentat încă un plan complet privind echilibrul dintre taxe, cheltuieli și împrumuturi.
Ce opțiuni are în față
În plan politic, Burnham are mai multe căi deschise. Una dintre ele este o provocare rapidă la adresa lui Starmer, posibil înainte de vacanța parlamentară din 16 iulie. El urmează să depună jurământul în Parlament săptămâna viitoare, ceea ce îi oferă baza formală pentru a intra într-o eventuală competiție internă.
Regulile Partidului Laburist sunt însă stricte. Orice contracandidat trebuie să obțină sprijinul a 20% dintre deputații laburiști din Camera Comunelor, adică 81 de parlamentari, inclusiv candidatul însuși. După această etapă, urmează susținerea filialelor locale și a sindicatelor, iar apoi votul membrilor partidului. Întregul proces ar putea dura între două și trei luni.
O altă variantă este amânarea unei candidaturi până după vară, pentru ca Burnham să-și consolideze sprijinul în rândul deputaților laburiști, inclusiv al celor aleși după plecarea sa din Parlament în 2017. În paralel, el ar putea să se concentreze pe campania pentru înlocuitorul său la primăria Greater Manchester, aleasă la sfârșitul lunii iulie.
Presiunea asupra lui Starmer
Keir Starmer nu este amenințat doar de Burnham. Wes Streeting, care a demisionat din funcția de ministru al sănătății în luna mai, a spus că premierul ar trebui să-și analizeze poziția în cursul weekendului și că este pregătit să-l provoace dacă nu stabilește singur condițiile plecării. Într-un eventual duel intern între Starmer, Streeting și Burnham, sondajele citate de presa britanică sugerează că Burnham ar avea cele mai mari șanse în rândul membrilor de partid.
Mai mult, unii laburiști ar prefera o tranziție controlată, nu o confruntare deschisă. Argumentul lor este că o luptă directă între Starmer și Burnham, cu atacuri personale de ambele părți, ar putea afecta partidul într-un moment deja fragil. În acest scenariu, Starmer ar putea alege să nu candideze, iar Burnham ar putea deveni prim-ministru dacă obține suficient sprijin parlamentar și dacă rivalii săi nu reușesc să intre în cursă.
Starmer, aflat în funcție din iulie 2024, a refuzat până acum să demisioneze și insistă că victoria laburistă de acum 23 de luni i-a oferit un mandat de cinci ani. Totuși, presiunea internă s-a intensificat după schimbări de politică, după scandalul legat de numirea lui Peter Mandelson ca ambasador la Washington și după temerile că Reform UK ar putea câștiga următoarele alegeri generale, programate pentru 2029.
Ce spune profilul politic al lui Burnham
Poziționarea lui Burnham îl diferențiază de Starmer nu doar prin stil, ci și prin accentul pus pe regiuni, servicii publice și relația cu Uniunea Europeană. El a susținut rămânerea Marii Britanii în UE la referendumul din 2016 și, doi ani mai târziu, a spus că ar sprijini un al doilea referendum. Anul trecut a afirmat că și-ar dori ca Regatul Unit să reintre în UE în timpul vieții sale, deși ulterior a spus că aderarea nu reprezintă o prioritate imediată și că respectă rezultatul referendumului.
În privința migrației, Burnham a susținut unele dintre măsurile mai stricte introduse de ministra de interne Shabana Mahmood, dar a spus și că refugiații au nevoie de rute legale sigure către Marea Britanie. El a sugerat totodată că persoanele aflate deja în țară și lăsate „în incertitudine” de sistemul de imigrație ar trebui să poată munci.
Pe sănătate și asistență socială, Burnham a spus că vrea să reducă presiunea asupra NHS prin reformarea sistemului de îngrijire, un dosar în care guvernele succesive au eșuat în fața costurilor tot mai mari. El a indicat că ar analiza inclusiv modul în care modificările la impozitul pe moștenire ar putea ajuta la finanțarea unei soluții.
O luptă despre direcția laburiștilor
Dincolo de nume și proceduri, cazul Burnham-Starmer spune ceva mai amplu despre starea Partidului Laburist. Nu este doar o confruntare între doi politicieni, ci între două moduri de a înțelege puterea: unul mai centralizat, mai prudent și mai tehnocratic, altul mai regional, mai redistributiv și mai atent la nemulțumirile din nordul Angliei.
De aceea, scrutinul din Makerfield nu a fost doar o revenire în Parlament pentru Andy Burnham. A fost și semnalul că lupta pentru viitorul laburiștilor a intrat într-o fază deschisă, iar întrebarea nu mai este doar dacă Starmer rezistă, ci ce fel de partid va ieși din această confruntare.