Alertă în Marea Neagră! Rușii au trimis 21 de nave de război în zonă

Marea-Neagra

foto stirileprotv.ro

Război în Ucraina, ziua 387. Este alertă în Marea Neagră după ce Rusia a adus un număr extrem de mare de nave de război în zonă.

Este alertă în Marea Neagră după ce Rusia a adus un număr extrem de mare de nave de război în zonă, la scurt timp după doborârea dronei americane, scrie CNN care citează Comandamentului Operațional de Sud al Ucrainei.

Între timp, tensiunea în zonă crește, mai ales că Rusia ar fi recuperat mai multe fragmente din drona americană doborâtă în Marea Neagră.

La rândul lor, Statele unite au trimis o altă dronă în zonă ca să vadă dacă rușii caută resturile aparatului de zbor prăbușit. 

Liderul chinez Xi Jinping va vizita Rusia săptămâna viitoare

”La invitația președintelui Vladimir Putin al Federației Ruse, președintele Xi Jinping va efectua o vizită de stat în Rusia în perioada 20-22 martie”,

a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying.

Va fi prima vizită a lui Xi în Rusia de când Putin a invadat Ucraina anul trecut. Kremlinul a confirmat că vizita va avea loc, spunând că cei doi lideri vor discuta despre „cooperare strategică”. 

”În timpul discuțiilor, vor fi discutate chestiuni de actualitate ale dezvoltării în continuare a relațiilor de parteneriat cuprinzătoare și a cooperării strategice între Rusia și China”,

a declarat vineri Kremlinul, potrivit CNN.
Exit mobile version