Zile libere 2026. Când își pot planifica angajații români vacanțe prelungite

zile-libere

foto ziarul21.ro

Calendarul zilelor libere din 2026. Care sunt cele mai avantajoase perioade pentru a-ți planifica un concediu prelungit.

Câte zile libere au angajații din sectorul public din România, în 2026. Chiar dacă unele dintre ele se suprapun cu zilele de weekend, românii vor avea mai multe perioade de minivacanță.

Câte zile libere vor avea angajații români în 2026

Chiar dacă 2025 nu s-a încheiat, angajații din România deja se gândesc la zilele libere din 2026. Din fericire, anul viitor, zilele aferente sărbătorilor religioase sau evenimentelor istorice naționale sunt numeroase, astfel că vor avea posibilitatea să își plănuiască mai multe minivacanțe.

2026 aduce 17 zile nelucrătoare, dintre care 12 vor fi în timpul săptămânii, în timp ce restul de 5 se vor suprapune cu zilele de weekend. Calendarul zilelor libere din 2026 le dă angajaților din România posibilitatea de a se bucura de mai multe minivacanțe.

Prima minivacanță din 2026

Prima minivacanță din 2026 este chiar în luna ianuarie. Zilele de 1 și 2 ianuarie sunt zilele libere legale, iar lor li se alătură și 6 și 7 ianuarie, zilele aferente Bobotezei și Sfântului Ioan Botezătorul.

Astfel, românii vor avea o minivacanță care va începe pe 1 ianuarie (joi) și se va sfârși tocmai pe 7 ianuarie (miercuri), deoarece zilele de 3 și 4 ianuarie vor fi în weekend. Cine vrea să aibă 7 zile libere consecutive, trebuie doar să ceară concediu pe 5 ianuarie (luni).

Tot în prima lună din an, angajații din România vor mai avea liber și pe 24 ianuarie, atunci când este sărbătorită Unirea Principatelor Române. Totuși, trebuie menționat faptul că 24 ianuarie va fi într-o zi de sâmbătă, astfel că nu reprezintă un beneficiu.

Calendarul complet al zilelor libere din 2026

Exit mobile version