Zeci de copii au ajuns la spital cu răni provocate de petarde. Bilanțul șocant al ultimelor zile

copil-petarde

foto romanialibera.ro

Zeci de copii au ajuns la spital cu răni provocate de petarde. Doar la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Capitală au fost peste 230 de prezentări în noaptea de Revelion și în prima zi a anului.

Ca în fiecare an, zeci de copii au ajuns la spitalele din țară cu răni grave provocate de petarde. Și în acest an, în special în noaptea de Anul Nou, au fost zeci de cazuri, unele dintre ele foarte grave, cu tineri care au ajuns la spitalele de urgență după accidente provocate de petarde, informează fanati.ro

Zeci de copii au ajuns la spital cu răni provocate de petarde

Unul din cazurile dramatice s-a petrecut la Brașov. Acolo, o fetiță de doar cinci ani a ajuns la spital cu răni grave după ce i-a explodat o petardă în față. Rănile ei au fost atât de serioase încât medicii au hotărât să o transfere la Spitalul de Oftalmologie din Capitală.

Un alt caz grav s-a petrecut în județul Sibiu, chiar în noaptea de Revelion. Doi copii de şase ani din localitatea Vurpăr au ajuns la spital, după ce o petardă le-a explodat în timp ce o țineau în mână. 

„Primul copil a suferit un  traumatism sever la mâna stânga, cu afectarea a trei degete, iar al doilea cu afectare mai ușoară a mâinii. După acordarea primului ajutor, echipajul SAJ  a plecat spre spital, iar pe drum a solicitat sprijinul unui echipaj cu medic. Un echipaj ISU  cu medic, a plecat la întâlnire și apoi a însoțit echipajul SAJ, asistând  copii pana la sosirea la CPU Luther”

a anunțat luni Serviciul de Ambulanță al județului Sibiu.

Bilanț șocant în ultimele zile

Situația a fost similară și în alte orașe din țară. La Craiova, spre exemplu, șase copii au ajuns la spitalul de urgență cu răni la mâini provocate de petarde.

La Satu Mare alți trei copii, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, au ajuns la spital cu arsuri la mâini și la ochi după ce au fost răniți de petarde în noaptea de Revelion.

„În intervalul 31 decembrie 2023, ora 16.00 – 1 ianuarie 2024, ora 7.00, s-au prezentat la UPU trei cazuri de accident prin expunere la explozie petarde, respectiv trei copii în vârstă de 12, 9 și 5 ani. Primul prezentat la ora 1.46, copilul de 12 ani, este internat la compartimentul arși cu arsură de grad 1 la ambele mâini”

„Copilul de 9 ani, de la ora 2.46, cu arsură grad 2 la mâna dreaptă și cel de 5 ani prezentat imediat după ora 3.00 cu arsură oculară, au avut nevoie doar de tratament de prim ajutor, nefiind internați”, 

a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare.

La fel, la Iași, cu două zile înainte de Anul Nou, un copil de 13 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce o sticlă în care introdusese o petardă i-a explodat în față.

La Spitalul Grigore Alexandrescu au fost, doar în noaptea de Revelion, circa 230 de cazuri, dintre care 30 de copii cu traume la mâini și alți zece cu alte răni grave, toate provocate de petarde. Un tânăr de 17 ani a rămas internat din cauza rănilor grave provocate de o astfel de petardă la una dintre mâini.

Exit mobile version