VIDEO / Maşini strivite de un TIR într-un cumplit accident în Ţânţăreni. Printre răniți și doi copii

accident-Tantareni

foto observatornews.ro

Trei maşini au fost strivite de un TIR, într-un cumplit accident produs, astăzi, în Ţânţăreni, judeţul Gorj. O fetiţă în stare critică a fost preluată de un elicopter SMURD.

La fata locului s-au deplasat 3 autospeciale pentru descarcerare si o ambulanta SMURD din cadrul ISU Gorj, 3 ambulante din cadrul SAJ Gorj, precum si o ambulanta SMURD din cadrul ISU Dolj si o ambulanta din cadrul SAJ Dolj.

„În acest moment intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgentă generată de un accident rutier produs pe raza localităţii Ţânţăreni, în care au fost implicate trei autoturisme şi un autotren”

„Echipajele sosite la faţa locului au constatat că în urma accidentului 4 persoane au suferit leziuni”

„Este vorba despre un băieţel în vârstă de 10 ani, conştient, care a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la Spitalul din Filiași, o fetiţă în vârstă de 11 ani, stare de inconştienţă, cu funcţii vitale, pentru care a fost solicitat elicopterul SMURD din cadrul punctului aeromedical Craiova, o femeie în vârstă de 36 de ani, conştientă, transportată la Spitalul din Craiova, iar bărbatul, în vârstă de 32 de ani a suferit leziuni minore şi a refuzat să fie transportat la spital”,

a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Exit mobile version