VIDEO / În ce hal au defilat de Ziua Naţională jandarmii din Cluj

defilare-Jandarmeria-Cluj

foto stiridecluj.ro

Jandarmeria Română şi-a cerut public scuze pentru modul în care s-a prezentat plutonul de defilare la ceremonia organizată în municipiului Cluj Napoca de Ziua Națională.

În imaginile postate pe reţelele de socializare se poate observa cum jandarmii din plutonul de defilare nu au reuşit deloc să se sincronizeze când au încercat să bată un pas de defilare de tip NATO. Ba mai mult, desincronizarea a fost atât de mare încât a părut intenţionată.

„Ziua Naţională este un moment important pe care-l tratăm cu seriozitate şi solemnitatea cuvenită, iar astfel de momente, care denotă lipsa de pregătire, sunt de neacceptat. În plan intern se vor face verificari asupra modului de selectie si antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton”,

a transmis Jandarmeria Română.

Jandarmii păreau cam confuzi și deloc ca un grup de militari antrenați. Nu e clar dacă mai marii Armatei s-au plâns la conducerea Jandarmeriei, cert este că instituția a transmis un comunicat oficial în care formulează, public, scuze.

Se mai precizează că în plan intern se vor face verificari „asupra modului de selecție și antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton”.

Exit mobile version