VIDEO / Antrenor de kickboxing din Craiova, filmat în timp ce mergea pe contrasens cu 160 de km/h

antrenor-kickboxing

foto romaniatv.net

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Dolj, a fost filmat în timp ce conduce cu viteză excesivă pe un drum public și merge pe contrasens.

Filmarea a fost făcută de un prieten aflat în mașină pe locul din dreapta. Imaginile, devenite virale pe rețelele de socializare, au fost vizionate și de polițiști care l-au amendat și i-au suspendat permisul de conducere.

Pe imaginile postate pe rețelele de socializare se vede cum tânărul râde și se distrează alături de prietenul aflat la volan.

Șoferul depășește pe linie continua și intră în curbă pe mijlocul șoselei. La un moment dat, menționează pe filmare că este cu duba și are 160 de kilometri la oră.

Polițiștii au vizualizat imaginile și au declanșat verificări

Pe acel segment de drum, limita de viteză este de 100 de km la oră. Mai mult, acesta face depășiri riscante și trece la limită pe lângă ceilalți participanți la trafic. Polițiștii au vizualizat imaginile și au declanșat verificările.

„În această după-amiază, ca urmare a apariției pe rețelele de socializare a unor imagini în care un bărbat conduce un autovehicul pe drumurile publice încălcând regulile de circulație și punând în pericol siguranța participanților la trafic, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova s-au sesizat din oficiu, fiind efectuate verificări pentru stabilirea drumului public pe care a fost condus vehiculul și identificarea conducătorului auto, în vederea luării măsurilor care se impun”,

transmite Mihaela Sadoveanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj.

Aceasta a mai precizat că, în urma verificarilor efectuate de polițiști, a fost identificat șoferul. Individul are 22 de ani și este din Craiova. Oamenii legii au mai stabilit filmarea a fost făcută luni, pe DN 65 C, pe raza localității Motoci.

Şoferul din Craiova a fost sancționat contravențional de polițiștii Serviciului Rutier Dolj, fiindu-i aplicate 2 amenzi în valoare totală de 1.885 de lei. De asemenea, şoferul a rămas fără permis de conducere auto pentru o perioadă de 90 de zile

Exit mobile version