Vești deloc bune pentru șoferi venite din partea autorităților de la sud de Dunăre: circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se închide complet. Cât va dura problema.
După aproximativ o lună, circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se închide din nou. Care va fi perioada și ce rute alternative de trecere a frontierei există pentru șoferii din țara noastră.
Se închide circulația pe Podul Giurgiu – Ruse
În cursul zilei de luni, 9 iunie 2025, autoritățile bulgare au anunțat că Podul “Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis complet circulației. Motivul: executarea în regim de urgenţă a unor lucrări de reparații pe partea bulgară.
Traficul se va închide în perioada 12.06.2025 (ora 20.00) – 13.06.2025 (ora 04.00). Astfel, de joi seara până vineri dimineața va fi interzisă trecerea pe pod a tuturor tipurilor de vehicule în ambele direcții, din Bulgaria către România și din România către Bulgaria.
Autoritățile de la Sofia au precizat că această măsură este necesară pentru a fi evitată producerea de vibrații în timpul procesului de reparație. La începutul lunii mai, când o măsură similară s-a luat, autorităţile române au recomandat folosirea celorlalte puncte bulgare de trecere deschise traficului internaţional la frontiera româno-bulgară, după cum urmează:
- Vidin – Calafat
- Kardam- Negru Vodă
- Silistra – Ostrov Călăraşi
- Dobromir – Krushari
- Kainardzha – Lipniţa
- Nikopol – Turnu Măgurele
- Svishtov – Zimnicea
- Oryahovo – Bechet
