Veste mare pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu. Verdict dat de Instanța Supremă

Udrea-Basescu

foto stirileprotv.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins astăzi, 23 noiembrie, recursul în casație introdus de DNA în cazul în care Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat de condamnările primite dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009.

„Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr.232/A din data de 11 iulie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr.5230/2/2017”,

conform minutei instanței.

Reamintim că ICCJ a dispus încetarea procesului deschis pe numele Elenei Udrea și a Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte. Procurorii DNA au imputat persoanelor amintite fapte ce ține de instigare la luare de mită la care se adaugă alte cinci infracțiuni de spălare a banilor și instigare la delapidare, potrivit antena3 CNN.

Elena Udrea se află acum în Penitenciarul de femei Târgșor

Fostul ministru Elena Udrea se află acum în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare.

După decizia definitivă de condamnare în dosarul Gala Bute, Udrea a încercat să fugă din țară și a fost prinsă în Bulgaria, unde a stat în arest timp de peste două luni, timp în care s-a derulat procesul de extrădare. Ea a fost adusă în 16 iunie 2022 în România și a fost încarcerată la Penitenciarul Târgșor.

În 2 martie 2021, Elena Udrea a fost condamnată de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale din 2009.

Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

Exit mobile version