Fiul șefului Direcției de Informații a Armatei este una dintre persoanele care au murit în incendiul de la Ferma Dacilor.
Unul dintre tinerii găsiți carbonizați în urma incendiului de la Ferma Dacilor din județul Prahova, este fiul șefului Direcției de Informații a Armatei.
Vlad Băiceanu, în vârstă de 21 de ani, era student la Universitatea din București, scrie antena3 CNN.
Fiul șefului Direcției de Informații a Armatei, mort în incendiul de la Ferma Dacilor
Tatăl său este generalul Petru Băiceanu, care ocupă funcția de șef al Direcției Generale de Informații a Armatei, în timp ce mama sa, Elena Băiceanu, este directoare în Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Vlad Băiceanu se evidenția prin excelența sa academică, fiind un elev strălucit și chiar olimpic național.
Amintim faptul că, la momentul izbucnirii incendiului 26 persoane erau cazate la pensiunea Ferma Dacilor, 18 persoane s-au autoevacuat din care 2 persoane au fost transportate la spital, marți, cu arsuri minore.
În acest moment, 7 dintre cele 8 persoane date dispărute au fost găsite carbonizate și identificate de către anchetatori.
Ce a declanșat incendiul
Construită din lemn, cu cinci camere la parter şi şase la etaj, pensiunea „Ferma Dacilor” din Gura Vadului, sat Tohani, Prahova, controlată de Cornel Dinicu, a fost complet cuprinsă de flăcări marți dimineața.
Șapte persoane au murit în urma acestei tragedii, iar circumstanțele exacte sunt anchetate de oamenii legii.
Incendiul devastator care a mistuit ieri-noapte Ferma Dacilor a lovit tragic familiile a doi bodyguarzi cunoscuți în lumea interlopă, ambii apropiați afacerii cu pensiunea. Este vorba despre Cornel Dinicu, cel care și-a pierdut un fiu de 11 ani, ucis de flăcări, și de Lucian Ene, zis Pif (48 ani), care și-a pierdut viața încercând să-și salveze copiii.
Însă Luca și Petru Ene au murit intoxicați de fum. Potrivit surselor Gândul, tragedia ar fi pornit de la câteva radiatoare instalate în mansarda unde erau cazați oaspeții pensiunii, care s-au plâns de frigul din camere.
Pensiunea funcționează de șase ani de funcționare, ani în care a scăpat doar un avertisment în urma unui control formal al ISU Prahova.
