Tânăr aflat pe trotinetă electrică, ucis în trafic

foto: stiripescurt.ro

Agresiune gravă în traficul din București care s-a sfârșit cu moartea unui tânăr aflat pe trotineta electrică.

Tânărul, care mergea cu trotineta pe Splaiul Unirii, a fost urmărit în trafic de un motociclist cu care intrase în conflict, a fost lovit de acesta cu casca și, în cădere, a fost proiectat într-o mașină care se afla în mers de pe sens opus.

Tânărul agresat de motociclist a murit, la scurt timp, la spital.

Motociclistul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. Acesta este cercetat pentru infracțiunea de omor și va fi propus magistraților cu arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

În momentul de față, se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului nefericit. Cazul a fost clasificat drept agresiune, fiind preluat și de serviciul omoruri.

Exit mobile version