Spania trece în zona galbenă. 12 țări intră în zona roșie

noua-lista

foto: economica.net

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista a țărilor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori – roșu, galben și verde, în funcție de incidența cazurilor de COVID-19.

Noua listă intră în vigoare din 5 septembrie ora 00:00.

12 țări au intrat în zona roșie, din cauza incidenței ridicate a cazurilor de COVID-19.

În zona roșie intră următoarele state: Serbia, Estonia, Albania, Tunisia, Mauritius, Jamaica, Liban, Palestina, Belize, Antigua și Barbuda, Suriname și Brunei Darussalam.

Tot în zona roșie rămân alte state cu comunități importante de români, precum Marea Britanie, Statele Unite, Franța sau Grecia. Asta înseamnă că persoanele nevaccinate intră în carantină timp de 14 zile la revenirea în România, indiferent dacă prezintă sau nu un test negativ.

În zona galbenă au intrat, din zona roșie, în urma scăderii incidenței, Spania, Liechtenstein și Maroc. De asemenea, din zona verde au intrat Norvegia, Austria, Bosnia Herțegovina, Luxemburg, Vietnam și Emiratele Arabe Unite, din cauza creșterii incidenței cazurilor de COVID-19.

În zona verde au intrat Finlanda, Malta, Andorra, Groenlanda și Bonaire, Saint Eustatius și Saba.

Exit mobile version