Serviciul militar ar putea deveni obligatoriu pentru bărbații din România, în caz de război. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, susține că românii au dreptul și obligația, prin Constituție, să lupte pentru apărarea țării, în cazul unui conflict.
Serviciul militar în România este voluntar, bazat pe soldați de carieră, însă armata nu are suficiente resurse pentru a face față unui eventual conflict. de acest lucru s-au îngrijit și se îngrijesc politicienii români, de 30 de ani încoace.
Războiul din Ucraina și amenințarea extinderii conflictului pune probleme serioase autorităților. Unii vorbesc despre serviciul militar obligatoriu menit să ducă la extinderea bazei de rezerviști apți în caz de nevoie.
Angel Tîlvăr face apel la Constituție
În acest context, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr face apel la Constituție. El spune că toți românii au dreptul, dar și obligația, de a-și apăra țara în caz de necesitate.
Este greu de spus, însă, câți câți români chiar cred în acest lucru și ar da curs unui apel la mobilizare din partea politicienilor. Cu atât mai mult cu cât, în ciuda a ceea ce spune Constituția, aceștia lucrează mai ales în propriul interes, iar nu al majorității.
Angel Tîlvăr a dat răspuns unei întrebări venite din partea unui deputat, Dumitru Viorel Focșa. Acesta a dorit să știe dacă va fi reintrodus serviciul militar obligatoriu. În prezent, armata caută soluții pentru a crește numărul militarilor activi. Însă, în ciuda ofertelor, puțini tineri sunt interesați de o carieră sub arme.
Ministrul Apărării spune că o decizie de suspendare pentru serviciul militar obligatoriu funcționează doar pe timp de pace. În caz de război, Ministerul Apărării nu exclude chemarea la arme a tuturor bărbaților încorporabili.
