Se dau bani de la stat pentru copii. Care sunt condițiile

elevi-bani

foto playtech.ro

Copiii români cu părinți care lucrează în afara țării vor putea primi ajutorul autorităților statului și al organizațiilor neguvernamentale.

Asta își propune o nouă legislativă a Parlamentului prin care se reglementează posibilitatea ca mai multe tipuri de entități să acceseze fonduri nerambursabile europene, locale sau naționale pentru a implementa programe de ajutor pentru minorii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

Peste 7.000 de copii se aflau la finalul anului trecut în stare de vulnerabilitate – cu risc de sărăcie și excluziune socială – din cauza plecării părinților la muncă în străinătate, arată o statistică a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

O altă statistică, realizată de organizația Salvați Copiii, arată că mulți dintre acești minori lipsiți de protecția directă a părinților nu au parte nici măcar de o masă completă pe zi și se află în pragul abandonului școlar.

Programe de ajutor pentru minorii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate

Este contextul în care parlamentarii au inițiat o propunere legislativă prin care reglementează posibilitatea ca mai multe tipuri de entități să acceseze fonduri nerambursabile europene, locale sau naționale pentru a implementa programe de ajutor pentru minorii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

Mai multe tipuri de acțiuni dedicate copiilor vor fi eligibile pentru a fi incluse în aceste programe:

Cine poate implementa acest tip de programe?

Pe lista autorităților care vor putea implementa astfel de programe sunt instituțiile de învățământ, medicii de familie și unitățile spitalicești, organizațiile neguvernamentale acreditate în domeniul protejării drepturilor copilului sau cultele recunoscute.

Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie să fie votată de Camera Deputaților, promulgată de Președinte, ulterior să fie publicată în Monitorul Oficial.

Exit mobile version