Schimbarea la Față a Domnului! Tradiții și obiceiuri

schimbarea-la-fata-a-domnului

foto: bzi.ro

Creștinii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului pe 6 august. Este una dintre cele mai mari sărbători religioase de care sunt legate multe obiceiuri și tradiții românești.

Schimbarea la față are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.

Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor.

”Schimbarea la Faţă a Domnului, sărbătoarea ortodoxă, a fost asimilată sărbătorii ce marchează despărţirea de vară, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp.

Îngălbenesc frunzele, se răcesc apele, pleacă păsările migratoare, târâtoarele şi insectele se pregătesc să intre în pământ, adăpostindu se peste iarnă. Constituie de asemenea un moment important al calendarului viticol: în această zi nu se lucrează şi se face pomană la biserică cu poame din noua recoltă. Tot acum se adună şi plante de leac.

Prin etimologie populară, Obrejenie aduce după sine probozirea (certarea) celor neascultători, ocărârea lor în decursul anului ce vine”,

scrie Antoaneta Olteanu, în volumul ”Spaţiul şi timpul în tradiţiile româneşti”, publicat de editura Paideia, în 2018.

Schimbarea la Față a Domnului 2021 – Tradiții și superstiții

Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte.

Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă.

Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară.

Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Faţă se prăznuieşte prin dezlegare la peşte.

Mii de pelerini din România merg în fiecare an de Schimbarea la Faţă pe Muntele Tabor , singurul munte izolat din Israel, care se află în regiunea Galileea de Jos, la aproximativ nouă kilometri est de Nazaret. Muntele Tabor se mai numeşte Muntele Schimbării la Faţă a lui Hristos.

Cei care au sărbătorit Schimbarea la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor povestesc că, în timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mănăstirii ortodoxe, un nor luminos, care nu are caracteristicile unui nor obişnuit.

Norul apare o singură data pe an, întotdeauna în acelaşi loc, în direcţia Nazaretului, şi la aceeaşi vreme, până noaptea târziu.

Exit mobile version