Primul termen din dosarul în care Mario Iorgulescu este rejudecat pentru omor a fost programat vineri, 11 octombrie. Curtea de Apel București a venit cu o variantă surprinzătoare.
Primul termen în cazul rejudecării fiului lui Gino Iorgulescu pentru omor a fost stabilit pentru vineri, 11 octombrie, la Curtea de Apel București, iar decizia finală a fost una surprinzătoare.
Schimbare de proporții în procesul lui Mario Iorgulescu!
Problemele pentru Mario Iorgulescu au început în noaptea de 7/8 septembrie 2019, când, sub influența drogurilor și a alcoolului, a condus un bolid de lux cu viteza de 143 km/h. Acesta a pătruns pe contrasens și a izbit frontal mașina condusă de Daniel Vicol, care a murit pe loc, scrie fanatik.ro.
Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe Mario Iorgulescu, în octombrie anul trecut, la 13 ani și 8 luni de închisoare. Totuși, în vara acestui an, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat această decizie de condamnare.
Familia Iorgulescu a formulat un recurs împotriva condamnării, iar avocatul lui Mario, Virgil Boglea, a solicitat modificarea încadrării din tentativă de omor în omor din culpă.
Fiul lui Gino Iorgulescu a scăpat de acuzația de omor
Uciderea din culpă, în contextul unui accident rutier cauzat de încălcarea regulilor de circulație, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. În schimb, pedeapsa pentru omor variază între 10 și 20 de ani de închisoare, conform legislației.
În cadrul primului termen al rejudecării, avocatul Boglea a solicitat ca Mario Iorgulescu să fie judecat pentru ucidere din culpă, argumentând că acesta a tras stânga de volan și a intrat în scuar pentru a evita un impact cu o mașină condusă de o femeie neidentificată de anchetatori.
Apărătorul lui Iorgulescu jr. a cerut instanței să ia în considerare jurisprudența națională, subliniind că există diferențe semnificative între acest caz și cele în care alți șoferi responsabili de accidente mortale au fost condamnați pentru omor.
Completul care se ocupă de pronunțarea unei noi sentințe în cazul lui Mario Iorgulescu este alcătuit din judecătorii Octavian Ionel Grozavu (președintele completului) și Ana Elena Dobre. Ședința de astăzi a început cu o întârziere de o oră din cauza prelungirii audierilor în alte dosare.
Avocatul Virgil Boglea a anunțat că, pe 9 octombrie, Curtea de Apel din Milano a respins pentru a patra oară cererea de extrădare a fiului președintelui LPF în România.
