Reguli pentru participarea la parada militară de 1 Decembrie

program-parada-1-decembrie

foto huff.ro

La ceremoniile militare care vor avea loc miercuri, de Ziua Națională a României, vor avea acces, în zona oficială, în Bucureşti, cel mult 400 de persoane, iar în municipiile reşedinţă de judeţ cel mult 200 de persoane, care sunt vaccinate anti-COVID sau au trecut prin boală.

Pentru cei care vor să ia parte la manifestări în afara zonei oficiale nu este nevoie de certificat COVID-19.

La aceste ceremonii trebuie să se asigurare o distanţă de minimum un metru între participanţi, cu portul măştii de protecţie.

Se permite, totodată, organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Zilei Naţionale la sediul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale cu participarea a cel mult 300 de persoane, iar la sediul autorităţilor şi instituţiilor publice locale – cu participarea a cel mult 150 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană participantă.

De asemenea, au voie la aceste evenimente doar persoanele care sunt vaccinate sau au trecut prin boală.

Certificatul COVID-19 la ceremoniile de 1 Decembrie

Raed Arafat, a precizat că obligaţia de a prezenta un certificat COVID-19 la parada de 1 Decembrie organizată în Capitală o vor avea doar persoanele din zona oficială.

Exit mobile version