Reguli noi în restaurante, de miercuri, 15 martie. Ce obligații vor avea patronii

meniu-restaurant

foto dcnews.ro

Noi reguli intră în vigoare pentru restaurante. Patronii acestor locații vor fi obligați să le respecte, începând cu miercuri, 15 martie. Sunt vizate meniurile pentru clienți. Ce vor trebui acestea să conțină, pe lângă denumirea mâncărurilor și preț?

Regulile se introduc în baza unui ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), instituție care la rândul său respectă norme ale UE. Patronii vor trebui, astfel, să-și mărească investițiile, iar cei care se abat de la cerințe vor plăti amenzi usturătoare sau riscă să li se închidă afacerile.

De miercuri, 15 martie, pe meniurile din restaurante vor mai trebui să apară ingredientele folosite pentru preparat sub această formă: declarația nutrițională, aditivii utilizați, alergenii, tipul și cantitatea ingredientelor care au o pondere mai ridicată de 20 de grame, din produsul finit sau al mâncării.

Totodată, noile reguli sunt valabile nu doar pentru restaurante, ci și pentru fast-food-uri, cantine sau comenzile online.

Patronii de restaurante vor majora prețurile pentru meniuri

Patronii din restaurante trebuie să-și retipărească meniurile, iar asta înseamnă costuri în plus. Însă, le vor percepe de la clienți, spun mulți, fiindcă nu și le permit decât dacă majorează prețurile pentru preparatele alimentare.

Schimbarea ANPC trebuia să fie aplicată la finalul lui 2022, dar s-a amânat totul iată pentru luna martie 2023. Așadar, nu este exclus să se facă noi controale din partea reprezentaților Protecției Consumatorilor, iar cei care nu vor să se conformeze primesc în primă fază un avertisment, după care o amendă, iar ultimul pas prevede închiderea locației.

Exit mobile version