Descoperire incredibilă pe o plajă din România! Un grup de studenți a raportat existența unei piese de artilerie grea pe plaja dintre Gura Portiței și Peribonia. Garda de Coastă s-a prezentat deja la fata locului pentru a securiza zona respectivă.
ISU Tulcea a și ridicat acea piesă de artilerie ce pare a fi o bucată dintr-o rachetă pentru a o expertiza. Trebuie identificat dacă în zonă e un poligon și de acolo provine piesa descoperită sau dacă are legatură cu razboiul de la graniță. Bucata de rachetă găsită ar fi de proveniență rusească, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS. Pirotehniștii au intervenit la fața locului.
„În cursul serii de 15.01.2022, echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a fost solicitată să intervină pentru ridicarea unui element presupus a fi de muniție, scos la mal de valuri, în zona Periboina – Săcele”
„La fața locului, echipajul format din trei subofițeri și un ofițer a identificat obiectul ca fiind booster de rachetă. Acesta a fost ridicat și depozitat, iar, în cursul zilei de astăzi, 16.01.2023, va fi predat structurilor specializate din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Obiectul nu prezintă niciun pericol, fiind vorba despre componenta care propulsează racheta (motorul rachetei)”,
potrivit ISU Dobrogea.
Persoanele care găsesc elemente de muniţie au obligaţia să apeleze numărul unic 112, să anunţe primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie.
