Pământul se zguduie din nou! Două noi cutremure s-au simțit noaptea trecută. Oamenii au fost treziți din somn și alertați că pământul se zguduie din nou.
Cele două seisme au avut loc în județul Gorj, la trei minute distanță între ele, potrivit INFP.
Cutremure în Gorj
Seismele au avut o magnitudine de 2,9 pe Richter, însă oamenii din această zonă sunt speriaţi de aceste mişcări tectonice.
La Gorj, cutremurele sunt mai rare în ultimul timp, însă în noaptea de luni spre marţi două seisme s-au produs în această zonă seismică, fiind resimțite mai ales în localităţile în care au avut loc şi celelalte.
Seismele au avut loc imediat după miezul nopții, având epicentrul în zona Runcu, acolo unde oamenii susțin că s-au auzit și zgomote puternice.
Seismele s-au produs la 00:33 și 00:36, la o adâncime de 7 kilometri, iar magnitudinea ambelor cutremure a fost de 2,9 pe scara Richter.
După trei minute de la primul seism, a fost anunțat un al doilea cutremur, la ora 00:36, acesta fiind tot un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.9, la adâncimea de 7.1 km.
Cutremur de adâncime în România
Un cutremur de adâncime s-a produs luni seară în România, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentu Fizica Pământului.
În ziua de 08 mai 2023 la ora 22:35:59 (ora locală a României) s-a produs în Zona seismică Vrancea, județul Buzău, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.7, la adâncimea de 134km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 52km NV de Buzău, 59km SE de Brașov, 59km N de Ploiești, 62km SE de Sfântu-Gheorghe, 74km V de Focșani, 87km NE de Târgoviște.
