Ora de vară 2022. Noaptea în care vom dormi mai puțin. Când se dă ceasul înainte cu o oră

ora-de-vara

foto b365.ro

În scurtă vreme, România va trece la ora de vară, ceasurile vor fi date înainte, iar nopțile vor deveni mai scurte. Cei mai sensibili dintre noi vor avea de suferit, o perioadă, până vor reuși să se acomodeze cu noul program. De aceea, medicii fac o serie de recomandări, menite să facă acomodarea mai ușoară.

România va trece la ora de vară în ultimul weekend din luna martie a acestui an. Se va întâmpla în dimneața zilei de 27 martie, când ora 3.00 va deveni ora 4.00, iar programul de somn va fi mai scurt. Ziua va fi mai lungă, iar întunericul va cădea la o oră mai târziu, în ziua respectivă.

Conform specialiștilor, din cauza modificării orei, oamenii s-ar putea confrunta cu probleme de adaptare. Cel puțin pentru o perioadă de timp. Mulți dintre semenii noștri se vor simți mai agitați sau mai obosiți decât de obicei. Lucrurile vor revreni la normal, după o perioadă de acomodare care, pentru unii poate fi mai lungă, în vreme ce pentru alții poate fi mai scurtă.

Recomandările medicilor

Pentru cei care simt trecerea de la ora de iarnă la cea de vară, medicii au câteva recomandări. Acestea sunt menite să-i ajute să depășească neplăcerile provocate de această schimbare. Schimbarea orei ne poate face să ne simțim mai obosiți și duce chiar la o creștere a nivelului de stres. Vigilența șoferilor scade, iar unii ar putea avea probleme cu trezitul mai devreme.

Medicii recomandă sportul, cât mai multe ore în aer liber și, important evitarea televizorului sau a telefonului înainte de culcare. Specialiștii atrag deseori atenția că aceste dispozitive trebuie întrerupte cu cel puțin cu o oră înainte de a merge la culcare. În acest interval de timp este recomandat cititul unei cărți.

Exit mobile version