O nouă misiune de urgență pe Dunăre. Armata reia detonarea stâncii Pârjoaia, cu 100 de kg de explozibil

foto euronews.ro

Armata reia luni dimineață detonările pe Dunăre, în încercarea de a devia cursul fluviului către centrala de la Cernavodă. Operațiunea de amploare din această dimineață are loc după ce intervenția de ieri nu a avut succes.

O nouă misiune de urgență pe Dunăre. Armata reia detonarea stâncii Pârjoaia

Decizia vine după scăderea dramatică a debitului Dunării, astfel încât nivelul apei nu este suficient pentru a asigura alimentarea corespunzătoare a centralei care asigură 20% din producția de energie în toată țara.

Autoritățile încearcă astfel să evite reducerea debitului de apă necesar răcirii Unității 2 de la Cernavodă. Centrala nucleară asigură aproximativ 20% din producția de energie electrică a României.

Contraamiralul Marcel Neculae, reprezentant al Forțelor Navale Române:

„Ne-am documentat în cadrul grupurilor de planificare a misiunii pe care am primit-o. Înțeleg că, de-a lungul istoriei, au mai existat încercări de a distruge această stâncă, însă ulterior au intervenit alți factori care au oprit inițiativa. Vorbim despre o stâncă înaltă de opt metri, cu o grosime de șase metri, o masă de piatră destul de solidă”, a declarat contraamiralul Marcel Neculae.

Specialiștii avertizează că sistemul energetic trebuie să fie pregătit în permanență și pentru astfel de scenarii, în condițiile în care oprirea unuia dintre reactoare ar avea un impact major asupra producției de energie electrică a României.

„În situația în care nu se reușește asigurarea debitului de apă necesar pentru centrala de la Cernavodă, vom pierde aproximativ 10%, nu 20%, din capacitatea de producție pe care o avem în momentul de față”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Localnicii spun însă că stânca le dă bătăi de cap autorităților de zeci de ani.

„(Au mai încercat să o distrugă?) Da, au încercat și pe brațul Bala”, a spus un localnic.

„Lucrez aici de pe vremea lui Ceaușescu. Au băgat mii de kilograme de trotil acolo. Stânca aceea nu se sparge”, a spus un alt localnic.

Autoritățile au și un plan de rezervă

Patru barje urmează să fie scufundate pe brațul Bala al Dunării, astfel încât mai multă apă să fie direcționată spre centrala nucleară de la Cernavodă.

„Două barje sunt deja în marș. Vorbim despre barje masive, care vor fi umplute cu câte 500 de tone de piatră. Se va realiza un dig de dirijare, cu scopul de a prelua o parte din debit. Este foarte important să creștem nivelul apei în zona Cernavodă. Până la 8 august, nivelul ar putea ajunge la minus 225 de centimetri, ceea ce înseamnă o scădere zilnică de doi-trei centimetri”, a declarat Ana-Maria Agiu, purtătoare de cuvânt a Administrației Naționale „Apele Române”.

Imaginile surprinse pe Dunăre arată amploarea secetei. La Giurgiu, pe canalul Sfântu Gheorghe, apa aproape a dispărut. Debitul fluviului scade accelerat și se apropie de minimul istoric, iar hidrologii avertizează că situația se va înrăutăți în zilele următoare.

Nivelul redus al apei afectează nu doar navigația, ci și producția de energie hidroelectrică. La Porțile de Fier I și Porțile de Fier II, cele mai importante hidrocentrale de pe Dunăre, producția de energie s-a diminuat semnificativ.

Exit mobile version