O nouă minivacanţă pentru români. Ce zile libere urmează în 2023

zile-libere

foto economedia.ro

O nouă minivacanţă pentru români. Guvernanții au decis să facă punte între sărbătorile legale de Ziua copilului (1 iunie) și Rusalii. Astfel, elevii și profesorii se vor bucura de o minivacanță de cinci zile la începutul lunii viitoare, urmând ca la scurt timp să intre în vacanța de vară.

În perioada 1-5 iunie, elevii, profesorii și ceilalți angajați din sectorul public vor avea parte de o minivacanță prilejuită de Ziua Copilului (1 iunie) și Rusalii (4 și 5 iunie).

O nouă minivacanţă pentru români

Cele două sărbători legale, care pică în zilele de joi, dumincă și luni, vor fi legate printr-o așa-zisă punte stabilită pentru ziua de vineri.

Astfel, elevii vor avea parte de ultima minivacanță din acest an școlar, înainte de vacanța de vară, care va începe la mijlocul lunii viitoare.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Când intră elevii în vacanța de vară

Cursurile se vor încheia pe data de 16 iunie, fiind ultima zi în care elevii vor merge la școală. Excepție vor face elevii claselor a VIII-a și cei din clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă) care vor intra mai devreme în vacanța mare.

Aceștia vor susține la finalul anului două examene importante: Evaluarea Națională și Examenul de Bacalaureat.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, pentru elevii de clasa a VIII-a, anul școlar 2022-2023 are 35 de săptămâni și se încheie la data de 9 iunie 2023.

Pentru elevii din clasele terminale din învățământul liceal (la seral și frecvență redusă), acest an școlar are 34 de săptămâni și se încheie la data de 2 iunie 2023.

Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute mai sus, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023.

Structura anului școlar 2023-2024

Structura anului școlar viitor va fi asemănătoare cu cea de anul acesta, existând aceeași organizare cu module în loc de semestre.

Potrivit ordinului ministrului Educației, durata cursurilor va fi de 36 de săptămâni. Anul şcolar 2023-2024 va începe în 11 septembrie 2023, iar cursurile se vor încheia în 21 iunie 2024.

Ce zile libere de la stat mai sunt în 2023

Până în prezent, în 2023 românii au avut șapte zile libere de la stat și mai urmează să mai aibă încă opt până la finalul anului. Iată care sunt acestea:

Exit mobile version