O barcă plină cu turiști s-a răsturnat pe canalul Sulina

foto: ISU Tulcea

18 persoane, între care 5 copii, au fost la un pas de înec după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a răsturnat pe Brațul Sulina.

La fața locului au fost chemați și pompierii tulceni, dar când au sosit, pasagerii din șalupă erau deja în siguranță pe mal.

Dintre ei, trei persoane, care aveau câteva zgârieturi, au primit îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la spital.

Martorii povestesc că bărbatul care conducea șalupa s-a apropiat prea tare de mal, a lovit digul de piatră, după care ambarcațiunea s-a răsturnat.

Incidentul a avut loc puțin înainte de ora 15,00 pe brațul Sulina al Deltei Dunării, mai sus de Crișan.

Conducătorul ambarcațiunii nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi și reprezentanți ai Capitaniei Zonale Tulcea, fiind întocmit un dosar penal in rem pentru vătămare corporala din culpă.

Exit mobile version